Până când suntem obligați să purtăm masca de protecție. Ce sancțiuni se aplică pentru nerespectarea acestei măsuri

Din data de 15 mai, starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă. Astfel, mai multe restricții au fost ridicate sau relaxate, în timp ce alte măsuri au fost impuse. Pe lângă deplasarea fără declarație pe propria răspundere în localitatea de proveniență sau reluarea mai multor afaceri, a fost impusă și purtarea obligatorie a măștilor de protecție în spațiile publice închise sau transportul în comun. Astfel, oamenii se întreabă cât timp suntem obligați să purtăm masca de protecție și când nu va mai fi valabilă această măsură.

Până când suntem obligați să purtăm masca de protecție. Ce sancțiuni se aplică pentru nerespectarea acestei măsuri

Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, care prevede obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 18 mai, deși starea de alertă a fost declarată încă din 15 mai. Astfel, având în vedere că starea de alertă a fost impusă pentru următoarele 30 de zile, suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie, când se împlineşte termenul de 30 de zile. Dacă autoritățile vor considera necesară prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, implicit se va prelungi și obligativitatea purtării măștii de protecție.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate în cazul în care o persoană nu respectă această măsură în spațiile vizate, polițiștii declară că nu vor abuza de această situație pentru a-i amenda pe oameni. Astfel, nu vor fi sancționați cei care, de exemplu, nu poartă corect masca de protecție din diverse motive, ci acele persoane care reprezintă cu adevărat un pericol social. Amenzile sunt cuprinse între 500 și 2500 de lei, iar suma va fi stabilită de agentul de poliție.

„E clar că se va merge foarte mult pe prevenţie. Se vor aplica sancţiuni doar acolo unde vor există circumstanţe agravante sau un pericol social mai mare. Nu se va impune să sancţionăm cetăţeni care nu poartă corect masca şi au nasul descoperit. În funcţie de circumstanţe şi de pericolul social apreciat de agent, se va stabili şi cuantumul.”, spune Cosmin Andreica, Europol.

Amintim că există mai multe categorii de persoane scutite de la purtarea măștii: cei care lucrează în condiții de muncă solicitante sau în medii neprielnice;  prezentatorii TV și invitații lor, vorbitorii în public, în prezența a cel mult 16 persoane și cei cu afecțiuni.

Sursa: Huff.ro