Rugăciune 14 februarie. Spune azi de 3 ori Rugăciunea aceasta scurtă a Sfântului Martinian pentru limpezirea minții și sufletului

”Alegând a petrece în muntele nepătimirii, cuvioase, te-ai dat înclinărilor tale celor către Dumnezeu, ziua şi noaptea, prin postire, preaînţeleptule şi prin înfrânare şi rugăciune.

Luminător al Bisericii te-a arătat Hristos pe tine, mărite ca să luminezi cu faptele bune, părinte, adunările credincioşilor şi să alungi negura sufletelor cea de multe feluri.

Ridicând mâinile Tale cele Dumnezeieşti, cu care ai ţinut pe Ziditorul, Cel Ce S-a Întrupat din bunătate, Preasfântă Fecioară, roagă pe Hristos să ne izbăvească de ispite, să ne ferească de rele și să ne lumineze mințile în luarea deciziilor, noi, cei ce te lăudăm cu dragoste şi strigăm ţie:

Slavă Celui Ce a locuit întru tine; Slavă Celui Ce S-a Născut din tine; Slavă Celui Ce ne-a slobozit pe noi, prin Naşterea ta.

Amin!”