Săptămâna începe cam prost pentru Vlad Voiculescu. Guvernul ia la puricat toate documentele semnate de el ca ministru, plus pe cele semnate de secretarii de stat

Subiectul Vlad Voiculescu pare să fi acaparat toată atenția publică, iar desfășurarea forțelor de luni dimineață arată premizele unui scandal imens în Sănătate. Guvernul a transmis luni un comunicat de presă în care arată că documentul invocat de Vlad Voiculescu nu a ajuns la cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală sau la Secretariatul General al Guvernului. Mai mult, se cercetează atribuirea falsă a caracterului oficial. 

Guvernul a transmis luni că documentul invocat de Vlad Voiculescu este cercetat pentru atribuirea falsă a caracterului oficial. Reacția vine după informațiile apărute în presă cu privire la existența unui document transmis în atenția lui Florin Cîțu, referitor la constituirea respectivului grup de lucru.

Mai mult, premierul Florin Cîțu a dispus și verificarea tuturor actelor care au fost emise de fostul ministrul al Sănătății, precum și de secretarii de stat in ultimele patru luni.

Prezentăm mai jos comunicatul integral al Guvernului

„Informațiile apărute în presă cu privire la existența unui document transmis în atenția premierului Florin Cîțu, referitor la constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătății privind verificarea raportărilor zilnice privind evoluția pandemiei COVID-19 sunt false și lipsite de fundament.

La cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală și la Secretariatul General al Guvernului nu a fost înregistrat niciun document care să facă referire la înființarea sau activitatea unui asemenea grup de lucru. Așa zisele documente apărute în spațiul public nu au nicio legătură cu Guvernul sau cu aparatul de lucru al prim-ministrului sau Guvernului.

Concret, numărul de înregistrare primit de un document preluat la Cabinetul prim-ministrului, Registratura Generală sau Secretariatul General al Guvernului este format din patru cifre, precedat de un număr specific cabinetului la care este înregistrat: 5/xxxx în cazul cabinetului prim-ministrului, 17/xxxx în cazul Registraturii Generale și 20/xxxx în cazul Secretariatului General al Guvernului.

Document transmis pe surse de echipa fostului ministru Vlad Voiculescu

Subliniem, de asemenea, că la preluarea unui document oficial, persoana care preia documentul semnează menționând numele în clar, pentru a putea fi identificată.

Dacă documentul este transmis în plic închis, plicul se deschide, iar numărul de înregistrare este menționat pe documentul oficial.

Facem aceste precizări tehnice pentru a dovedi faptul că ceea ce a fost publicat în spațiul public nu reprezintă un document oficial înregistrat la cabinetul prim-ministrului sau Secretariatului General al Guvernului.

Corespondența apărută în spațiul public nu poartă însemnele corecte unor documente oficiale înregistrate la Cabinetul prim-ministrului, Registraturii Generale sau Secretariatului General al Guvernului.

A susține că respectiva corespondență reprezintă documente înregistrate oficial, denotă lipsa cunoașterii rigorii corespondenței instituționale și a procedurilor administrative. La nivelul aparatului de lucru al Guvernului vor continua verificările și, dacă se va dovedi că atribuirea caracterului oficial al documentului este falsă, cu siguranță organele competente se vor autosesiza.”

Ministerul Sănătății îi cere lui Voiculescu „să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public”

Ministerul Sănătății precizează, luni, că la nivelul instituției, în acest moment nu există un grup de lucru legal constituit privind verificarea raportărilor zilnice referitoare la evoluția pandemiei COVID-19. În acest context, MS îi cere fostului ministrul Vlad Voiculescu „să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de fundament”.

„Ministerul Sănătății solicită fostului ministrul Vlad Vasile Voiculescu să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de fundament”, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

Instituția precizează că premierul Florin Cîțu a dispus verificarea tuturor actelor care au fost emise de fostul ministrul al Sănătății, precum și de secretarii de stat in ultimele patru luni.

Ministerul arată că în 17 aprilie 2021, premierul Florin Cîțu, în calitate de ministru interimar al sănătății, a cerut secretarilor de stat și secretarului general al ministerului documentul de constituire al acestui grup de lucru și un raport al activității desfășurate.

„Atât secretarii de stat cât și secretarul general au comunicat în scris că nu dețin vreun document de constituire al acestui grup de lucru, transmite MS.

Singurele elemente concrete menționate în aceste răspunsuri scrise cu privire la eventualitatea existenței acestui grup de lucru sunt reprezentate de o intenție de constituire și o mențiune despre organizarea unui astfel de grup.

În același timp este evocată și o eventuală întâlnire despre care se menționează că nu a avut loc”, se arată în comunicatul ministerului.

În acest context, MS subliniază că declarațiile susținute de fostul ministru Vlad Voiculescu cu privire la acest subiect arată că el nu cunoaște legislația, atribuțiile ce revin funcției de ministru și procedurile administrative.

În conformitate cu legislația în vigoare, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucțiuni cu caracter normativ sau individual, nu decizii, arată MS.

Concret, decizia emisă de Andreea Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, privind constituirea acestui grup de lucru nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ.

„Totuși, deși acestea sunt prevederile legislației in vigoare, domnia sa emite un astfel de document. De asemenea, nu există temei pentru ca un astfel de grup de lucru sa fie încadrat în categoria documentelor cu caracter confidențial, ipoteză acreditată în spațiul public, în condițiile în care o astfel de abordare este în contradicție cu principiile transparenței și comunicării instituționale susținute de Ministerul Sănătății.

În concluzie, întrucât în acest moment nu există un grup de lucru legal constituit la nivelul Ministerului Sănătății, astfel ca in cursul zilei de astăzi va fi constituit un grup de lucru în conformitatea cu legislația in vigoare”, mai arată MS.

Fostul ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat vineri că „există diferenţe fundamentale” între numerele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din spitalele COVID . Întrebat de ce nu a semnalat această situaţie până acum, el a susţinut că a descoperit în urmă cu mai puţin de 10 zile şi că formase un grup de lucru care să verifice metodologia de raportare.

Vicepremierul Dan Barna a declarat ulterior că, în cursul zilei de joi, a fost informat de echipa de la Ministerul Sănătăţii că verifică posibile inadvertenţe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorităţi şi a transmis o notă la Cabinetul premierului.

sursa