Sumele cresc de la 500 de lei la 1.200! CCR, anunț important! Milioane de români așteaptă legea

Curtea Constituțională a României are de luat o decizie importantă în privința sesizării liberalilor privind legea pentru modificarea legii privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Decizia CCR ar putea afecta foarte mulți români care beneficiază de indemnizație de șomaj, indemnizație pentru creșterea copilului, ajutor pentru încălzire și chiar alocații pentru copii.

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 25 noiembrie sesizarea referitoare la Legea pentru modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

PNL susţine în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale că majorarea etapizată a indicelui social de referinţă (ISR) nu respectă reglementările de tehnică normativă în sensul în care reglementarea este impredictibilă şi contradictorie. Astfel, ei afirmă că este încălcat principiul securităţii juridice.

„Legea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, încalcă tehnica normativă deoarece reglementează dincolo de voinţa exprimată prin expunerea de motive de iniţiatorii actului normativ care au avut în vedere strict modificarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj, fapt subliniat şi de Consiliul Legislativ. Mai mult, adoptarea legii generează impredictibilitate, destinatarii normei, organele de aplicare, cât şi beneficiarii prestaţiilor sociale fiind în imposibilitate de a determina cuantumul unor prestaţii sociale stabilite în cuantum fix, dar care se raportează, în construcţia lor, la valoarea ISR”, arată liberalii.

Continuarea aici.