Busuiocul (Ocimum basilicum) este înrudit cu menta și urzica. Cercetătorul științific Virginia Ciocan îl așază între plantele cu proprietăți adaptogene, care ajută organismul să facă față mai ușor la diferite situații de stres și boli.
Deși este folosit în scop medicinal din cele mai vechi timpuri, este puțin studiat și la noi. În limba greacă, „basileus” înseamnă „rege”. Această denumire provine din credința că busuiocul a crescut în locul în care Împărăteasa Elena a aflat Sfânta Cruce.
Datorită prospețimii și aromei sale deosebite, busuiocul este folosit în practicile religioase (la sfințirea apei, stropirea caselor și a obiectelor cu aghiasmă și la împodobirea Sfintei Cruci). Românii au obiceiul să așeze busuioc la icoane sau să-l păstreze în vaze, ca să miroasă frumos în casă.
Busuiocul echilibrează mai multe sisteme din corp și are efecte echilibratoare asupra organismului, în special calmante asupra sistemului nervos central suprasolicitat. Datorită acestor efecte, busuiocul susține și alte sisteme din corp, precum cel endocrin, respirator, digestiv și circulator.
Doctorul biolog Virginia Ciocan recomandă busuiocul în toate afecțiunile cauzate de un dezechilibru nervos, precum depresie, nevroză, disfuncție a glandelor sudoripare, suprarenale, mamare și sexuale. De asemenea, este benefic în afecțiunile aparatului respirator, cum ar fi răcelile, astmul, bronșita și alergiile respiratorii.
Busuiocul are efecte stimulante asupra digestiei, este antiinflamator la nivelul rinichilor, dezinfectant, antifungic și antibacterian (antiseptic la nivelul intestinelor și plămânilor), diuretic, expectorant, vasodilatator și antitumoral. Poate fi util în bolile ficatului, bilei și rinichilor, în afecțiunile cardiovasculare cu potențial fatal, precum accidentele vasculare cerebrale (AVC), infarctul miocardic sau în cazul cancerului.
Moduri de utilizare: Academicianul Ovidiu Bojor recomandă utilizarea busuiocului sub formă de infuzie, după rețetele tradiționale. Se folosesc 1-2 lingurițe de frunze de busuioc proaspete sau uscate la 1 cană de apă.
Dr. Virginia Ciocan spune că frunzele verzi de busuioc se pot păstra în borcane de sticlă, acoperite cu ulei de măsline. Se adaugă și puțină sare. Dacă se folosește în mâncărurile gătite, se adaugă la final.
Cu aromele sale deosebite și multiplele beneficii pentru sănătate, busuiocul poate fi un ingredient minunat și util în preparatele noastre zilnice. scrie dorcudor.ro