Această ciorbă de fasole, credem că este preferata a peste 70% din populația țării. Am căutat să vă oferim cea mai bună și potrivită rețetă pentru acest fel de mâncare.
Această rețetă de ciorbă de fasole este de post, dar nu numai, și ne-a fost oferită de o maicuță de la Mănăstirea Prislop. Se prepară extrem de simplu și gustul este pur și simplu desăvârșit. Să trecem la treabă:
Ingrediente:
- 600 g fasole boabe uscată,
- 3 cepe,
- 2 morcovi,
- 2-3 ardei (în funcție de mărimea acestora),
- 6-7 roșii mici (roșii cherry),
- 1/2 lingurițe de pastă de tomate,
- o jumătate de țelină mică,
- 70 ml ulei,
- pătrunjel proaspăt,
- sare și piper după gustul fiecăruia.
Mod de preparare: Prepararea este destul de simplă pentru gospodinele noastre care ne citesc articolele: Fasolea boabe (aleasă) se pune la înmuiat de seara în apă. Se pune la fiert cu apă rece (3.5 litri), după 10-12 minute de la fierbere se înlocuiește cu altă apă curată. Procedura se repetă de două ori.
Legumele se spală și se curăță, apoi le tăiem cubulețe, fără roșii (acestea se decojesc pentru un viitor pas). Separat, într-o oală, se adaugă uleiul la încins, se adaugă legumele și se lasă câteva minute să se călească până își schimbă puțin culoarea.
Se adaugă pasta de tomate, roșiile decojite și supa de fasole, circa cinci, șase polonice, apoi se lasă să fiarbă la foc mic circa 12-15 minute.
După acest timp, se adaugă peste legume și fasolea fiartă. Se lasă să mai dea câteva clocote, se adaugă sare și piper, după gustul fiecăruia, după care se ia de pe foc și se adaugă pătrunjel tăiat mărunt. Se mai lasă câteva minute pentru ca pătrunjelul să își imprăștie aroma, după care o puteți servi. Se servește caldă. scrie dorcudor.ro
Poftă bună!