Aţi observat adesea acele pălării care atârnă de ramurile unui arbust, pline de bobiţe mici, negricioase? Aceste bobiţe au o putere extraordinară de a întări imunitatea, fiind motivul pentru care cercetătorii lumii studiază de ani de zile modul în care ar putea obţine tratamente împotriva unor boli degenerative teribile, SIDA şi cancer. Extractele din boabele de soc sunt mult mai eficiente decât multe dintre medicamentele obţinute în laboratoarele farmaceutice – afirmă dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu.
Pentru a beneficia de efectele terapeutice ale acestor fructe micuțe, trebuie să le conservăm în moduri care nu afectează principiile active și să consumăm suplimente care ne pot fi de un real folos, punctează aceasta.
Trebuie menționat și să atenționez că boabele pot provoca iritaţii ale gâtului şi senzaţii de vomă, precum și tulburări digestive în cazul în care se consumă mai mult de 150 grame zilnic!
Printre numeroasele proprietăți benefice pentru sănătate, ceaiul și tinctura de soc au un impact pozitiv în eliminarea secrețiilor bronsice și îmbunătățesc capacitatea de apărare naturală a organismului împotriva agresiunii virale. De asemenea, au un efect depurativ eficient în eliminarea toxinelor și a substanțelor dăunătoare organismului prin urină și transpirație, precum și o influență pozitivă în eliminarea excesului de apă din organism și inhibarea apetitului alimentar pe termen lung, ajutând la menținerea greutății corporale normale, fiind benefice în curele de slăbire.
Iată reteta străveche de la Mănăstirea Sihăstria Putnei pentru dulceața de soc:
Ingrediente:
- Boabe de soc coapte, îndepărtându-le pe cele verzi și uscate.
- Zahăr în cantitate egală cu greutatea fructelor.
Mod de preparare:
- Alegeți fructele coapte de pe ciorchine și îndepărtați-le pe cele verzi și uscate.
- Spălați cu grijă boabele și strecurați-le printr-o sită mai deasă sau prin tifon.
- Cântăriți fructele și puneți aceeași cantitate de zahăr.
- Într-un vas, așezați alternativ un strat de fructe și un strat de zahăr, apoi lăsați la rece până a doua zi.
- Stoarceți zeama de la o lămâie (pentru fiecare kilogram de fructe) peste compoziție și puneți vasul la foc mic timp de 15 minute sau mai mult, în funcție de cantitatea de dulceață. Asigurați-vă că tot zahărul s-a topit. Apoi fierbeți la foc mai mare, dar nu mai mult de 40 de minute.
- Îndepărtați spuma și puneți dulceața fierbinte în borcane încălzite în prealabil.
- După ce se formează o pojghiță deasupra, închideți ermetic borcanele și depozitați-le într-un loc uscat și relativ rece.
Bine de știut:
- Nu amestecați compoziția pentru a evita sfărâmarea boabelor și pierderea aspectului estetic al dulceții.
- Testați siropul pentru a vedea dacă s-a legat, adică dacă este gata: luați o lingură de sirop și lăsați-o să se răcească, apoi picurați o picătură pe o farfurioară; dacă picătura rămâne ca o bobiță, fără să se împrăștie, dulceața este legată.
- Fructele de soc conțin proteine, potasiu, vitamina C, și vitamina A.
Cum să faceți dulceață din boabe de soc: Paula Hârtibaciu, cofetară, ne lămurește că dulceața de boabe de soc este una dintre preferatele ei și o folosește adesea alături de înghețata de vanilie făcută în casă:
Se pune un kilogram de zahăr la fiert cu 200 ml de apă și se lasă până obțineți un sirop relativ închegat, similar cu orice dulceață.
Adăugați fructele de soc spălate în prealabil și lăsați-le să fiarbă timp de aproximativ 40 de minute, amestecând delicat din când în când cu o lingură de lemn.
Când faceți proba bobului de sirop pe marginea farfuriei și observați că dulceața este bine legată, puneți-o în borcane, închideți-le ermetic și depozitați-le într-un loc uscat și relativ rece. scrie dorcudor.ro
Poftă bună!