ESTI DEPARTE DE FAMILIE ? Rugăciune Puternică Făcătoare de Minuni la Icoana Maicii Domnului ,,Trei Bucurii” – Rugăciune mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor și protectoare a familiilor aflate în nevoi

DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Cu întreită bucurie răsplăteşti robilor tăi celor ce te cinstesc, care aleargă la acoperământul milostivirii Tale. Bucură-te, de trei ori fericită de cetele îngereşti, căci te-ai arătat Templu luminat al darurilor Duhului întru Care a umblat Cel Nevăzut şi ți-a lăsat porţile fecioriei nedeschise.

Bucură-te, de trei ori fericită de cetele creştinilor, căci tu dai ajutor celor ce se nevoiesc să umble pe calea rugăciunii smerite, depărtând de la ei toate săgeţile ispitelor.

Bucură-te, de trei ori fericită de cetele tuturor Sfinţilor, căci ai întrecut pe toţi cei din cer şi de pe pământ cu strălucirea virtuţilor tale, purtând cununa tuturor laudelor omeneşti şi îngereşti.

În braţele tale ai purtat pe Mântuitorul lumii şi ocrotitor pământesc ai avut pe dreptul Iosif, împreună cu care roagă-Te să fim ocrotiţi noi de mânia vrăjmaşilor nevăzuţi. Primit-ai ca fiu al tău pe cuvântătorul de Dumnezeu Ioan, cel ce s-a făcut tuturor creştinilor înaintemergător pe calea înfierii duhovniceşti.

Nu ne uita nici pe noi, nevrednicii robii tăi, care măcar că vieţuim cu nevrednicie, înaintea Ta vărsăm durerile inimilor noastre cu credinţă în milostivirea ta de Maică.

Bucură trista mea inimă cu darurile tale şi la judecată fii mie Părtinitoare, că nu am roade de fapte bune pe care să le aduc Stăpânului.

Nimic vrednic de mântuire nu am lucrat în această viaţă şi de legăturile patimilor mă văd ţinut. O, vai, ticălosul de mine, că voinţă liberă având, m-am făcut rob răutăţii şi întru cinste fiind aşezat m-am făcut mai necinstit decât dobitoacele pururea săvârşind fapte întunecate. Dar alerg la Tine ca la O Milostivă Apărătoare, ca să întorci de la mine mânia cea dreaptă a Stăpânului.

Pe toţi ne primeşte sub acoperământul milei tale, ca pururea să-ți aducem mulţumire după vrednicie şi să aflăm uşa vieţii veşnice, cea prin care au intrat toţi Sfinţii. Amin.”


DISTRIBUIE PE FACEBOOK
*Acest site web nu oferă sfaturi medicale și nici nu sugerează utilizarea tehnicilor ca formă de tratament pentru probleme fizice, pentru care este necesar sfatul unui medic. Dacă decideți să aplicați informațiile conținute în acest site, același lucru nu își asumă nicio responsabilitate. Intenția site-ului este să fie ilustrativă, nu îndemnatoare sau didactică. Important: întregul conținut al site-ului web www.stiriactuale.org are doar scop informativ și nu înlocuiește, în niciun caz, activitatea specialiștilor din cele mai diverse segmente de sănătate (medici, kinetoterapeuți, asistenți medicali, nutriționiști, psihologi, dentiști, printre altele).Nu vindem niciun tip de produs sau serviciu. Informațiile pe care le aducem sunt naturale tocmai pentru a evita posibilele efecte secundare, cu toate acestea este întotdeauna bine să consultați un specialist înainte de a ingera sau de a aplica orice medicament, chiar dacă este natural (acest lucru nu se aplică în principal femeilor însărcinate sau persoanelor cu restricții alimentare, de exemplu indiferent de motiv).