Imaginea din Bacău care i-a scos din sărite pe locuitorii orașului: “Poate peste generații o să fim și noi cum sunt cei din țările civilizate”

O imagine din Bacău a creat isterie printre locuitorii orașului lui Bacovia, așa cum mai e cunoscut. Poza devenită virală a împărțit Internetul în două și, din păcate, ilustrează o realitate dură a vremurilor pe care le trăim.

Imaginea din Bacău care a stârnit sute de reacții acide din partea locuitorilor din oraș arată cum gunoaiele au invadat un spațiu destinat relaxării. Un internaut a postat poza, făcută cel mai probabil de la fereastra unui bloc, în care apar gunoaie aruncate fără nepăsare în jurul unei bănci, care are un coș de gunoi chiar lângă ea.

Imaginea din Bacău care i-a scos din sărite pe locuitorii orașului

Sticle de suc și bere, doze de aluminiu sau pahare de cafea, dar și ambalaje se văd aruncate pe jos. De asemenea, și coșul de gunoi pare plin în imagine. Persoana care a postat imaginea din Bacău a lăsat și un mesaj care a stârnit comentarii acide, chiar și la adresa celui care a semnalat problema.

“Tot aud expresia „Ne dorim o tara ca afara”. Cu totii ne dorim o tara cat mai curata, oameni onesti tot ca afara, sa fim respectati tot ca afara. Dar noi suntem certati cu bunul simt, cu respectul in trafic fata de semenii nostri, in viata de zi cu zi.

Cei ce nu au fost plecati peste hotare la munca au impresia ca acolo stau cainii cu colaci in coada. Adevarul este ca nu sunt caini. Iar covrigii se platesc cu varf si indesat. Sigur voi fi blamat pt cele scrise. Poate o sa va treaca prin cap sa scrieti ca dc nu facem noi primul pas…am facut.

Incercam sa mentinem curatenia dar ne este foarte greu cu aceste specimene. Ce este de facut poate va intrebati…aplicata legea de cei ce trebuie sa o aplice. Occidentul nu s-a nascut asa cum il stim noi…a fost educat prin propriul buzunar.

Nu parchezi cum vrei tu, nu arunci gunoiul unde vrei, nu deranjezi pt ca ai tu chef, etc. Poate peste 2 generatii o sa fim si noi cum sunt cei din tarile civilizate, dar ei tot inaintea noastra vor fi.”, este mesajul care a însoțit poza.

Reacții acide după imaginea din Bacău

Așa cum era de așteptat, au fost mulți internauți care au criticat faptul că persoana în cauză nu a acționat în niciun fel.

“Vă ia 5 minute sa scrieți acest text și sa atașați aceasta poză. Tot 5 minute vă lua sa adunați acele gunoaie. Dar asta e gândirea românului: dacă eu nu am aruncat gunoiul, de ce să-l strâng…”, este unul dintre cele mai apreciate comentarii ale postării din grupul dedicat locuitorilor din Bacău.

sursa