Metoda alimentară bazată pe consumul de pătrunjel se dovedește a fi extrem de eficientă, permițând pierderea a 3 kilograme în doar 3 zile.

DISTRIBUIE PRIETENILOR CRESTINULE

Cu toţii ne dorim să slăbim frumos, repede, ieftin şi de ce nu, cu cât mai puţine eforturi, însă o aşa dietă nu există, iar pentru a obţine rezultate pe acest segment, sigur trebuie să renunţăm la multele sau puţinele obiceiuri pe care le avem, mai ales când vine vorba despre alimentaţie.

Este adevărat faptul că sunt foarte multe reţete de diete miraculoase, însă niciuna nu ne arată faptul că putem mânca orice sau oricât, fapt pentru care plecăm de la început cu gândul că, dacă dorim să scăpăm de kilogramele în plus, va trebui să facem eforturi atât culinare, cât şi fizice.

Următoarea dietă este bazată pe banalul pătrunjel, este simplă, ieftină şi uşor de introdus în meniul nostru.

Această dietă bazată pe consumul de pătrunjel durează o săptămână, timp în care vom slăbi 2-3 kg., sănătos şi foarte uşor. Reţeta este bazată pe o salată cu efecte benefice pentru sănătate, dar şi pentru silueta noastră.

Consumat în salată, pătrunjelul contribuie substanţial la reducerea greutăţii corporale, fără a dezechilibra raportul de vitamine din organism.

Frunzele pătrunjelului au în compoziţia lor de trei ori mai multă vitamina C decât portocalele şi ceva mai mult de două ori și jumătate ca lămâile.

Această salată cu pătrunjel ajută eficient la arderea caloriilor şi alimentează organismul cu multe vitamine şi minerale.

CUM PREPARĂM SALATA DE PĂTRUNJEL

Avem nevoie de : – 5 legături de pătrunjel verde – 6 – 7 frunze de salată verde – 1 roşie – o jumătate de lămâie – o lingură ulei de măsline

Vom spăla toate ingredientele foarte bine, vom toca roşia cuburi, pătrunjelul tocat fin şi frunzele de salată. Vom adăuga zeama de la lămâie şi uleiul de măsline.

DIETA CU SALATĂ DE PĂTRUNJEL

Pentru micul dejun – vom consuma 100 g. de brânză, 1 pahar cu suc natural de portocale sau o banană.

Pentru prânz – vom consuma pentru o săptămână salata de pătrunjel cu 100 g. de carne slabă la grătar.

Pentru cină – vom consuma legume fierte ca : ţelină, morcovi, fasole păstăi, dovlecel, fără a se pune problema gramajului.

Între mese – vom putea consuma un iaurt mic cu fructe proaspete, ceai, o cafea, dar fără zahăr şi bineînţeles, cei 2 litri de apă care sunt obligatorii.

După o săptămână veţi fi uimiţi de eficienţa acestei diete, care vă va convinge să continuați. scrie valentinavnb.ro


DISTRIBUIE PRIETENILOR CRESTINULE
*Acest site web nu oferă sfaturi medicale și nici nu sugerează utilizarea tehnicilor ca formă de tratament pentru probleme fizice, pentru care este necesar sfatul unui medic. Dacă decideți să aplicați informațiile conținute în acest site, același lucru nu își asumă nicio responsabilitate. Intenția site-ului este să fie ilustrativă, nu îndemnatoare sau didactică. Important: întregul conținut al site-ului web www.stiriactuale.org are doar scop informativ și nu înlocuiește, în niciun caz, activitatea specialiștilor din cele mai diverse segmente de sănătate (medici, kinetoterapeuți, asistenți medicali, nutriționiști, psihologi, dentiști, printre altele).Nu vindem niciun tip de produs sau serviciu. Informațiile pe care le aducem sunt naturale tocmai pentru a evita posibilele efecte secundare, cu toate acestea este întotdeauna bine să consultați un specialist înainte de a ingera sau de a aplica orice medicament, chiar dacă este natural (acest lucru nu se aplică în principal femeilor însărcinate sau persoanelor cu restricții alimentare, de exemplu indiferent de motiv).