Rostește o rugăciune specială catre DUMNEZEU , pentru iertarea păcatelor

DISTRIBUIE PE FACEBOOK

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, și cu mare umilință ai spălat picioarele lor, și ale ucenicului care Te-a vândut!

Apoi, luând pâine și vin în mâinile Tale Cele Sfinte și binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiească, le-ai făcut însuți Trupul și Sângele Tău, cu care i-ai împărtășit zicând: „Luați, mâncați și beți, că acestea sunt Trupul și Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre”

Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălțat la cer și ai șezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl Tău, să împărătești împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii și ale celor răposați. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinți, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curățitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele și să curățească inima și sufletul meu, ca așa, cu vrednicie, cu curăție și cu umilință să mă împărtășesc cu Sfintele Tale Taine,

Acum și în timpul morții mele, iar în ora despărțirii mele, cu bucurie să se suie sufletul mei la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.”

Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie

„Către Tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălțându-ne gândurile, noi, păcătoșii, cu umilință și cu căldură te rugăm: caută dintru înălțimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viața ta Sfântă și prin chinurile tale mucenicești pentru Hristos, ți-ai dobândit sălășluire veșnică, și te milostivește de suferințele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile și strâmtoarele noastre.

Și te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc și Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu știință și cu neștiință, pururea, ca niște robi nevrednici săvârșim, și să nu se mânie pe noi până la sfârșit, pentru puținătate dragostei noastre față de El și față de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire față de noi și să îndepărteze de la noi toată suferința și durerea, toate patimile și necazurile, toate amărăciunile și strâmtorările, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupem cu viața noastră de păcat de până acum, și privind la ceruri, să ne înflăcărăm de dorul de a deveni și noi bineplăcuți lui Dumnezeu.

Așa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povățuitorul și îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru ca urmând pilda credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni și binecuvântarea Marelui nostru Dumnezeu; și trecând dintru această viață pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine și cu toți cei bineplăcuți din veac ai Domnului, de împărăția cea nesfârșită a cerurilor și de partea celor drepți, ca împreună cu toți și înconjurați de cereștii îngeri, să aducem slavă, cinste și închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!”


DISTRIBUIE PE FACEBOOK
*Acest site web nu oferă sfaturi medicale și nici nu sugerează utilizarea tehnicilor ca formă de tratament pentru probleme fizice, pentru care este necesar sfatul unui medic. Dacă decideți să aplicați informațiile conținute în acest site, același lucru nu își asumă nicio responsabilitate. Intenția site-ului este să fie ilustrativă, nu îndemnatoare sau didactică. Important: întregul conținut al site-ului web www.stiriactuale.org are doar scop informativ și nu înlocuiește, în niciun caz, activitatea specialiștilor din cele mai diverse segmente de sănătate (medici, kinetoterapeuți, asistenți medicali, nutriționiști, psihologi, dentiști, printre altele).Nu vindem niciun tip de produs sau serviciu. Informațiile pe care le aducem sunt naturale tocmai pentru a evita posibilele efecte secundare, cu toate acestea este întotdeauna bine să consultați un specialist înainte de a ingera sau de a aplica orice medicament, chiar dacă este natural (acest lucru nu se aplică în principal femeilor însărcinate sau persoanelor cu restricții alimentare, de exemplu indiferent de motiv).