FUGE TOT raul ! Rugăciune pentru dezlegare de toate relele (de făcături)

„Stăpâne, Doamne Iiuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule (Conducătorule) a toate, Sfânt și slăvit ești, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție.

Tu cel care locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi, revarsă ploaia la bună vreme peste tot pământul și fă-l să dea roadele lui, copacii și viile să-și dea deplin rodul lor, femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecului, acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești.

Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri, toată lucrarea satanei, Tu cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea PreaSfântului Tău nume.

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul, și dezleagă pe robul Tău (numele), de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare sau cu fier sau cu piatră. Sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peștilor.

Sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte. Sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți). Sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în clipa această, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfarmă și distruge acum lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele), păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești. Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Crucii Tale toate puterile potrivnice. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).

Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul robul Tău cu toți ai casei mele și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia și de toate rătăcirile și greșelile, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci.

Amin!”.

*Acest site web nu oferă sfaturi medicale și nici nu sugerează utilizarea tehnicilor ca formă de tratament pentru probleme fizice, pentru care este necesar sfatul unui medic. Dacă decideți să aplicați informațiile conținute în acest site, același lucru nu își asumă nicio responsabilitate. Intenția site-ului este să fie ilustrativă, nu îndemnatoare sau didactică. Important: întregul conținut al site-ului web www.stiriactuale.org are doar scop informativ și nu înlocuiește, în niciun caz, activitatea specialiștilor din cele mai diverse segmente de sănătate (medici, kinetoterapeuți, asistenți medicali, nutriționiști, psihologi, dentiști, printre altele).Nu vindem niciun tip de produs sau serviciu. Informațiile pe care le aducem sunt naturale tocmai pentru a evita posibilele efecte secundare, cu toate acestea este întotdeauna bine să consultați un specialist înainte de a ingera sau de a aplica orice medicament, chiar dacă este natural (acest lucru nu se aplică în principal femeilor însărcinate sau persoanelor cu restricții alimentare, de exemplu indiferent de motiv).
Stiri