Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi. Rosteşte aceste cuvinte pentru a avea o căsnicie fericită

Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi, către sfântul binecredincios cneaz Petru, în călugărie David, şi către sfânta cneaghină Fevronia, în călugărie Eufrosinia, făcătorii de minuni din Murom. Viaţa acestora a fost un model de căsnicie creştină, şi ca atare sunt ocrotitori ai celor ce se căsătoresc.

Mari bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi preaminunaţi făcători de minuni, binecredinciosule cneaz Petru şi binecredincioasă cneaghină Fevronia, osârdnici rugători pentru noi către Dumnezeu! La voi alergăm şi vouă ne rugăm cu nădejde tare: înălţaţi pentru noi, păcătoşii, sfintele voastre rugăciuni către Dumnezeu şi cereţi de la bunătatea Lui toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună credinţă neclintită, sporire în faptele cele bune, pace în lume, bună rodire a pământului, bună întocmire a văzduhului, sănătate trupurilor şi mântuire sufletelor.

Mijlociţi pe lângă împăratul Ceresc pace, linişte şi bună rânduială pentru toţi binecredincioşii creştini. Păziţi-ne pe noi de tot răul, şi pe toţi dreptslăvitorii care la voi aleargă adumbriţi-i cu lucrarea harică a rugăciunilor voastre bineplăcute lui Dumnezeu şi toate cererile lor cele cu evlavie împliniţi-le. Aşa, sfinţilor făcători de minuni, nu treceţi cu vederea rugăciunile noastre, ci mijlociţi pentru noi pururea către Domnul şi cu ajutorul vostru învredniciţi-ne să primim mântuirea cea veşnică şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu, ca să slavoslovim iubirea de oameni cea negrăită a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat, în vecii vecilor. Amin.

(Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 34-35)

*Acest site web nu oferă sfaturi medicale și nici nu sugerează utilizarea tehnicilor ca formă de tratament pentru probleme fizice, pentru care este necesar sfatul unui medic. Dacă decideți să aplicați informațiile conținute în acest site, același lucru nu își asumă nicio responsabilitate. Intenția site-ului este să fie ilustrativă, nu îndemnatoare sau didactică. Important: întregul conținut al site-ului web www.stiriactuale.org are doar scop informativ și nu înlocuiește, în niciun caz, activitatea specialiștilor din cele mai diverse segmente de sănătate (medici, kinetoterapeuți, asistenți medicali, nutriționiști, psihologi, dentiști, printre altele).Nu vindem niciun tip de produs sau serviciu. Informațiile pe care le aducem sunt naturale tocmai pentru a evita posibilele efecte secundare, cu toate acestea este întotdeauna bine să consultați un specialist înainte de a ingera sau de a aplica orice medicament, chiar dacă este natural (acest lucru nu se aplică în principal femeilor însărcinate sau persoanelor cu restricții alimentare, de exemplu indiferent de motiv).