SPUNE ACUM Rugăciunea extrem de puternică către Sfântul Ștefan, făcătoare de minuni.

Se rostește trei zile la rând, cu candela aprinsă, în liniște deplină și se spune că astfel poate îndeplini orice dorință. Chiar și cele mai ascunse!

Rugăciune magică de Sfântul Ștefan, care îndeplinește dorințele

“Sfinte mare mucenice al lui Hristos Ştefane, cel ce ai preaslăvit pe Dumnezeu în trupul tău de mucenic, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de ispite şi de nevoi, ci te roagă Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea aceasta şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul pornit asupra noastră, pentru păcatele noastre.

Roagă-te pentru noi, sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi! Roagă-te să depărteze de la noi tot păcatul, ispita, necredinţa, necazul, boala şi mustrarea Lui cea dreaptă şi să ne apere pe noi, poporul Său.

Ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm nespusa bunătate a lui Dumnezeu în vecii vecilor. Amin!”

*Acest site web nu oferă sfaturi medicale și nici nu sugerează utilizarea tehnicilor ca formă de tratament pentru probleme fizice, pentru care este necesar sfatul unui medic. Dacă decideți să aplicați informațiile conținute în acest site, același lucru nu își asumă nicio responsabilitate. Intenția site-ului este să fie ilustrativă, nu îndemnatoare sau didactică. Important: întregul conținut al site-ului web www.stiriactuale.org are doar scop informativ și nu înlocuiește, în niciun caz, activitatea specialiștilor din cele mai diverse segmente de sănătate (medici, kinetoterapeuți, asistenți medicali, nutriționiști, psihologi, dentiști, printre altele).Nu vindem niciun tip de produs sau serviciu. Informațiile pe care le aducem sunt naturale tocmai pentru a evita posibilele efecte secundare, cu toate acestea este întotdeauna bine să consultați un specialist înainte de a ingera sau de a aplica orice medicament, chiar dacă este natural (acest lucru nu se aplică în principal femeilor însărcinate sau persoanelor cu restricții alimentare, de exemplu indiferent de motiv).