Ne dorim cu intensitate ceva: un lucru, o situatie, o iubire, dar adesea dorinta e nascuta din simturile noastre, din Eul nostru omenesc, din trairi inferioare, care – odata implinite – dezechilibreaza vietile noastre si pe ale celor din jurul nostru, facand mai mult rau decat bine.
Discernamantul omenesc nu-i intotdeauna plin de lumina, nu reflecta intotdeauna adevarul si nu sprijina intotdeauna viata.
Doctorul David Hawkins, creatorul unei scale a starilor de constiinta, afirma ca 78 la suta din populatia lumii nu are capacitatea de a discerne intre adevar si falsitate, asa incat alegerile se produc in perimetrul inconstientei si sunt determinate de trairi joase, precum durerea, frica, mania sau ura.
Din acest motiv, dorintele noastre s-ar putea sa nu fie chiar ceea ce avem nevoie, sa fie toxice pentru noi si pentru cei din jurul nostru, sa distruga, in loc sa construiasca. S-ar putea ca ele sa fie impliniri ale vointei Eului si nu expresii ale vointei divine.
Pentru ca s-ar putea ca noi sa nu stim care este voia lui Dumnezeu intr-o situatie de viata, atunci am putea sa ne rugam ”neancetat”, cum spune Apostolul Pavel (nu doar intr-o zi, intr-un moment), sa putem recunoaste voia divina.
”Doamne, te rog, arata-mi care este voia ta…in problema aceasta…”, cum putem sa ne rugam si pentru oamenii din jurul nostru : ”Doamne, te rog, ajuta-l pe x… sa cunoasca si sa faca voia ta”!
Nu ce vrem noi, nu cu orice pret sa cerem ce vrem noi, caci vointa noastra poate fi poluata de inconstienta, iar implinirea ei poate face rau. A-i preda vointei divine problema noastra inseamna a cere intelegerea duhovniceasca, luminata de Duhul Sfant, care ne va feri de vinovatie, deopotriva in forma ei de autoanvinuire sau invinuire a altor oameni.
Daca insistam ca un om sa faca ce ne dorim noi (sa ne iubeasca, sa ne dea un lucru sau altul etc), atunci nu avem cunoasterea libertatii de alegere, incalcam aceasta libertate si transmitem in subconstientul sau, dar si in al nostru, o presiune, o constrangere, care ne va face rau si va face rau.
Liberul arbitru poate fi fortat cu un cost mare: forta exercitata asupra lui va atrage forta exercitata asupra noastra. Cu alte cuvinte, daca vom constrange, de undeva, din lume, ne va parveni o constrangere. Constrangem si ne autoconstrangem, iata! Fortam si vom fi fortati si acesta-i pretul pentru implinirea dorintei noastre egoiste, scrie stiriactuale.net.
Pentru a evita forta si raul pe care-l creaza ea, sa ne rugam ca dorintele noastre sa se implineasca daca sunt spre binele nostru si al celor din jurul nostru. Sa nu cerem dragoste, bani, pozitii, lucruri cu orice pret, sa nu fortam nimic, ci doar sa cerem si sa cerem corect, cunoscand ca numai dorinta inspirata de Duhul Sfant nu se polarizeaza, nu ne face noua bine si altora rau (in timp, raul devine si al nostru).
”Doamne, te rog, arata-mi care este voia ta si arata-le celor din jurul meu (copiilor, iubitilor, prietenilor, celor care decid pentru multimi, politicienilor, celor bogati si influenti, oricui doriti si aveti nevoie) care este voia ta si ajuta-i s-o implineasca”!
Rugati-va asa zi de zi, ori de cate ori va ganditi la dorinta, la visul vostru, caci asa nu veti gresi, nu veti constrange si veti simti apoi frumusetea si gratia divina, ajutandu-va in feluri pe care nu le puteti cuprinde cu mintea, nici nu le puteti pune in scena, precum o face lumina Duhului Sfant, caruia-i permiteti sa lucreze prin voi!
Aceasta este rugaciunea inspirata, plina de lumina si de cunoasterea adevarului, rugaciunea care are o putere imensa pentru ca este rugaciunea prin care noi intelegem si recunoastem libertatea absoluta a tuturor fiintelor si, in special, propria noastra libertate.