Sunt 10 CUVINTE ce trebuie rostite ! Mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena este caldă ca mâna unui om viu

DISTRIBUIE SI PRIETENILOR

Cinstitele ei moaşte au fost proslăvite de Dumnezeu cu darul minunilor şi cu mireasma cerească. Astăzi, cinstitele ei moaşte sunt răspândite în toată lumea. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Simon Petra din Sfântul Munte Athos, unde se află mâna stângă. Toţi spun că -.

Pentru dragostea ei cea nemărginită pe care o avea către Mântuitorul, Sfânta Maria Magdalena s-a învrednicit să vadă ea mai întâi Învierea Lui, făcându-se vestitoarea bucuriei pentru toată lumea, până la sfârşitul veacului. Nu încape îndoială că Maica Domnului a cunoscut înainte de toţi Sfânta Înviere a Prea Iubitului Său Fiu. Dar aceasta nu s-a făcut arătat prin Sfânta Evanghelie.

A iconomisit Dumnezeu să se propovăduiască Sfânta Lui Înviere prin cinstita Mironosiţă care nu era rudenie cu Domnul (căci celelalte Mironosiţe mai toate erau rudenii).

Aceasta s-a făcut pentru a nu da motiv de necrezare sau de îndoială (despre Sfânta Înviere) la cei slabi şi, mai ales, pentru cei necredincioşi să nu fie motiv de luptă contra adevărului.

Multe minuni s-au făcut în vremea cât a trăit Sfânta Maria Magdalena, care, după tradiţie, a ajuns până la Roma cu propovăduirea. Acolo s-a împrietenit cu soţia împăratului Neron, povestindu-i despre răutatea Arhiereilor jidovi şi despre judecata cea nedreaptă a lui Pilat. Pentru aceasta a fost chemat la Roma nelegiuitul Guvernator al Iudeei (adică Pilat) şi, după multe pedepse, a fost ucis de însuşi împăratul Neron.

La urmă, Sfânta Maria a petrecut în Efes, unde s-a şi săvârşit. Cinstitele ei moaşte au fost proslăvite de Dumnezeu cu darul minunilor şi cu mireasma cerească. Astăzi, cinstitele ei moaşte sunt răspândite în toată lumea. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Simon Petra din Sfântul Munte Athos, unde se află mâna stângă.

Toţi spun că atât vara, cât şi iarna, mâna ei este caldă ca şi mâna omului viu şi lucrează minuni mai presus de fire. Odinioară fiind dusă prin Rusia, mâna ei a lucrat atâtea minuni, încât s-a uimit lumea întreagă.

Pentru rugăciunile Sfintei Maria Magdalena, să ne miluiască şi să ne mântuiască şi pe noi, păcătoşii, Milostivul Dumnezeu! Amin.

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul

Extras din ”Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine… Opere complete”, Ed. Doxologia, Iași, 2010, pag. 479

DISTRIBUIE SI PRIETENILOR
DISTRIBUIE PRIETENILOR
*Acest site web nu oferă sfaturi medicale și nici nu sugerează utilizarea tehnicilor ca formă de tratament pentru probleme fizice, pentru care este necesar sfatul unui medic. Dacă decideți să aplicați informațiile conținute în acest site, același lucru nu își asumă nicio responsabilitate. Intenția site-ului este să fie ilustrativă, nu îndemnatoare sau didactică. Important: întregul conținut al site-ului web www.stiriactuale.org are doar scop informativ și nu înlocuiește, în niciun caz, activitatea specialiștilor din cele mai diverse segmente de sănătate (medici, kinetoterapeuți, asistenți medicali, nutriționiști, psihologi, dentiști, printre altele).Nu vindem niciun tip de produs sau serviciu. Informațiile pe care le aducem sunt naturale tocmai pentru a evita posibilele efecte secundare, cu toate acestea este întotdeauna bine să consultați un specialist înainte de a ingera sau de a aplica orice medicament, chiar dacă este natural (acest lucru nu se aplică în principal femeilor însărcinate sau persoanelor cu restricții alimentare, de exemplu indiferent de motiv).
Stiri