Acest tort, conform unei rețete vechi, este atât de delicios încât nu te poți sătura de el!
Tortul „Lapte de pasăre” este moale, ușor și se topește în gură, iar glazura de ciocolată care îmbracă tortul este fenomenală! Pentru a măsura ingredientele, am folosit o cană de 250 ml.
Ingrediente: Pentru blat:
- 7 gălbenușuri
- 1 cană de făină
- 100 g unt
- ½ cană de zahăr
- 1 praf de vanilie
- 1 linguriță de bicarbonat de sodiu (sau praf de copt)
Pentru cremă:
- 20 g gelatină
- 7 albușuri
- 1 cană de zahăr
- 170 g unt
- 250 g lapte condensat
- Un praf de sare de lămâie
- Vanilie
Pentru glazura de ciocolată:
- 150 g ciocolată
- 180 g frișcă lichidă
- 30 g zahăr
- 30 g unt
Mod de preparare:
- Separăm gălbenușurile de albușuri. Albușurile le vom folosi pentru cremă, iar gălbenușurile pentru blat. Punem albușurile la frigider să se păstreze reci.
- Blatul de tort: Frecăm gălbenușurile cu zahărul până devin spumoase, apoi adăugăm untul la temperatura camerei.
- Amestecăm făina cu praful de copt (sau bicarbonatul de sodiu) și adăugăm-o la compoziția cu gălbenușuri. Amestecăm totul până obținem un aluat omogen. Tapetăm o formă de tort cu pereții detașabili cu hârtie de copt și turnăm aluatul în ea.
- Coacem blatul în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius, timp de 17-20 de minute.
- Când blatul este copt și răcit, îl tăiem în două cu un cuțit ascuțit și pregătim crema.
- Cremă: Punem gelatina în jumătate de cană de apă la temperatura camerei și o lăsăm să se umfle puțin.
- Frecăm untul până devine spumos, apoi amestecăm cu laptele condensat și adăugăm vanilia. Lăsăm crema să stea la temperatura camerei.
- Încălzim gelatina împreună cu jumătate din cantitatea de zahăr la 60 de grade Celsius (nu lăsăm să fiarbă), apoi o lăsăm să se răcească.
- Batem albușurile cu ajutorul unui mixer până obținem o spumă tare, apoi adăugăm zahărul rămas, sarea de lămâie și vanilia.
- Cu grijă, turnăm gelatina la această spumă de albușuri, amestecând continuu cu mixerul. Apoi adăugăm cu atenție și crema de unt.
- Împărțim crema în două părți egale.
- Montăm tortul: punem o foaie de blat într-o formă cu pereții detașabili și o ungem cu jumătate din cantitatea de cremă. Așezăm a doua foaie de blat peste cremă și o ungem cu cealaltă jumătate de cremă rămasă.
- Pregătim glazura de ciocolată: Rupem ciocolata în bucăți mici și o punem într-o oală. Încălzim frișca lichidă împreună cu zahărul, apoi o turnăm peste ciocolată.
- Amestecăm până se topește ciocolata, apoi adăugăm untul și mai amestecăm timp de 4-5 minute.
- Amestecăm până se topește ciocolata, apoi adăugăm untul și mai amestecăm 4 – 5 minute. Detașăm pereții formei și turnăm glazura răcită peste tort și o întindem uniform. Dacă ați păstrat cremă pentru ornat, puteți deocra tortul după preferințe. Lăsăm tortul la frigider timp de o oră, apoi putem servi. scrie dezicuzi.ro