Vin ninsorile! ANM a anunțat prognoza pentru zilele următoare

DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare nowcasting pe 16 octombrie 2024, care avertizează despre fenomene meteo severe imediate în anumite zone din România. Vântul puternic este principalul fenomen menționat, cu rafale ce pot atinge viteze de până la 60 km/h. ANM recomandă prudență maximă în toate deplasările din zonele afectate

„Vremea va fi mai rece decât în mod normal la aceastã datã în nord şi parţial în centru, dar şi uşor mai caldã în restul ţãrii. Vor fi înnorãri şi va ploua, în general slab cantitativ, în Maramureş, local în Transilvania, Moldova şi la munte şi pe areale mici în Dobrogea.

În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar ploi slabe se vor semnala cu totul izolat. La altitudini în general de peste 1500 m, trecãtor vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua la munte, în special în masivele vestice, iar noaptea în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 10 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 12 grade. Pe alocuri se va forma ceaţă”, arată prognoza meteo ANM modificată.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 16.10.2024 ORA 21:00 – 17.10.2024 ORA 09:00 ÎN ȚARĂ

Cerul va prezenta înnorări temporare în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi variabil, chiar mai mult senin în vest și nord-vest. Izolat în Moldova, Muntenia și Dobrogea, vor fi condiții pentru ploi slabe sau burniță.

Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări în est și în sud-est, cu viteze de 35…45 km/h, iar pe litoral și peste 50…55 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 și 9 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat, va fi ceață.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 16.10.2024 ORA 21:00 – 17.10.2024 ORA 09:00 BUCUREȘTI

Cerul va prezenta înnorări și vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 5…7 grade.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 17.10.2024 ORA 09:00 – 18.10.2024 ORA 09:00 ÎN ȚARĂ

Valorile termice vor continua să scadă în jumătatea de est a țării, unde vor caracteriza o vreme rece pentru această dată, iar în rest vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior și apropiate de normalul climatologic.

Cerul va prezenta înnorări temporare în regiunile extracarpatice, mai ales pe parcursul zilei, iar în rest va fi variabil la senin.

Izolat, pe litoral, iar dimineața și în Moldova și Muntenia vor fi condiții pentru ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și pe litoral, unde vor fi rafale de 50…60 km/h, iar pe parcursul zilei, local și temporar și în Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei și restul Dobrogei, în general cu viteze de 35…45 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice, iar cele minime vor fi de la -5…-4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 8 grade în sudul Banatului. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 17.10.2024 ORA 09:00 – 18.10.2024 ORA 09:00 BUCUREȘTI

Valorile termice vor continua să scadă, astfel încât vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit. Temperatura maximă va fi de 14…16 grade, iar cea minimă de 1…4 grade. Cerul va avea înnorări temporare în primele ore ale intervalului, apoi va fi variabil. Vântul va sufla moderat ziua (viteze de cel mult 30…40 km/h), dar va slăbi în intensitate noaptea.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 18.10.2024 ORA 09:00 – 19.10.2024 ORA 09:00 ÎN ȚARĂ

Vremea va fi rece pentru această dată, cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde valorile termice, în special cele diurne vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei. Cerul va fi mai mult senin în vest, nord-vest și centru și variabil în restul țării, cu înnorări temporare în Dobrogea și în zona deluroasă a Olteniei și Munteniei, iar noaptea și în Moldova, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, unde vor fi viteze de 50…60 km/h, iar temporar și în Dobrogea, dar mai ales pe litoral și în deltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, până spre -6 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest, până spre 7 grade.

Pe arii restrânse, în special în depresiuni și în nord-estul teritoriului, va fi ceață.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 18.10.2024 ORA 09:00 – 19.10.2024 ORA 09:00 BUCUREȘTI

Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 13…15 grade, iar cea minimă de 2…3 grade, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul valorii de 0 grade.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK
*Acest site web nu oferă sfaturi medicale și nici nu sugerează utilizarea tehnicilor ca formă de tratament pentru probleme fizice, pentru care este necesar sfatul unui medic. Dacă decideți să aplicați informațiile conținute în acest site, același lucru nu își asumă nicio responsabilitate. Intenția site-ului este să fie ilustrativă, nu îndemnatoare sau didactică. Important: întregul conținut al site-ului web www.stiriactuale.org are doar scop informativ și nu înlocuiește, în niciun caz, activitatea specialiștilor din cele mai diverse segmente de sănătate (medici, kinetoterapeuți, asistenți medicali, nutriționiști, psihologi, dentiști, printre altele).Nu vindem niciun tip de produs sau serviciu. Informațiile pe care le aducem sunt naturale tocmai pentru a evita posibilele efecte secundare, cu toate acestea este întotdeauna bine să consultați un specialist înainte de a ingera sau de a aplica orice medicament, chiar dacă este natural (acest lucru nu se aplică în principal femeilor însărcinate sau persoanelor cu restricții alimentare, de exemplu indiferent de motiv).